Traditii iesite din comun ce ascund ura europenilor fata de animale

Catapultarea prepelitelor, Spania. Daca va intrebati de exista vreo diferenta intre o prepelita si o… ghiulea-nu prea exista-atunci aveti spiritul de observatie mult mai dezvoltat decat locuitorii Valenciei. Anual, oameni obisnuiti vin cu prepelite si le pun in tunuri, dupa care aprind fitilul si… buum!, prepelita e sus, sus de tot-ca-n reclama romaneasca, zboara puiule, zboara. Nu e suficient ca le arunca in aer cu tunul, dar odata ajunse acolo, isi iau armele si le impusca fara mila. Si nu vorbim aici doar de niste nebuni care se joaca cu prepelite, ci de cluburi intregi care catapulteaza prepelite, asistati de sute de oameni care vin sa vada cum zboara aratarile cu pene.
Inghitirea pestilor vii, Belgia. Geraardsbergen este un oras cu nici 30.000 de locuitori de care nimeni nu ar fi auzit daca nu ar fi existat festivalul Krakelingen. In esenta e vorba de o parada obisnuita, cu o singura exceptie. Dupa ce au terminat de marsaluit si de cantat, tot orasul se aduna la poalele unui deal pentru a-l privi pe primar inghitind pestii vii. Provenind din 1393 sau 1600, traditia implica scufundarea pestelui micut, viu, intr-un pocal cu vin, inainte de a-l inghiti dintr-o incercare. Expertii in drepturile animalelor au fost de acord ca acest comportament canibal poate fi vazut ca o incalcare a drepturilor vietuitoarelor. Insa a fost si mai rau. Inainte de 2001, cand a fost reglementata prin lege situatia de acolo, intreg orasul manca cel putin un peste viu-de fapt il inghitea-in timpul festivalului. Acum doar primarul si vreo cativa oameni de-ai sai mai se incumeta sa inghita peste viu.
Luptele de cai, Spania. In cele mai multe tari, barbatii isi pun testosteronul la treaba imblanzind cai salbatici. In Spania, se lupta cu ei. Anual. Cetatenii din Galicia se imbata bine, dupa care fugaresc caii salbatici de prin padurile din apropiere pana in oras, apoi se lupta cu ei si ii… „barbieresc”. Traditia Rapa das Bestas este veche de 400 de ani si a fost o metoda de a tine contul numarului de cai si pentru a le mentine o igiena potrivita unei dezvoltari armonioase. La un moment dat ceva s-a intamplat si traditia s-a transformat intr-o mizerie totala care continua pana-n ziua de astazi. In ciuda protestelor numeroaselor grupuri si asociatie care protejeaza animalele de abuzuri, traditia merge inainte, publicitatea negativa nefiind decat un plus de audienta.